PROIECT JUDEȚEAN
PENTRU TINERET CARAVANA MUREȘEANĂ CULT-(R)URAL - Prima ediție 2017
Asociația
„ASINED&NAIART" Târgu-Mureș, în colaborare cu Consiliul Județean
Mureș, în perioada 20 septembrie-30 noiembrie, derulează proiectul județean
pentru tineret Caravana Mureșeană Cult-(R)ural. În cadrul proiectului au loc
activități de tineret sub titlu de ateliere de weekend.
Rus Traian
Daniel, președintele Fundației Județene pentru Tineret Mureș -coordonatorul
activității de tineret din cadrul proiectului, a vorbit despre ideea acestui
proiect:
„Ideea
proiectului județean pentru tineret 2017, Caravana Mureșeană Rurală, a venit
din simplul motiv de a încuraja tinerii din comune să se implice în activități
de tineret și în ateliere de weekend, în gastronomie, în pictură, în diferite
lucruri în care ei poate nu au avut șansa până astăzi (…) Cele trei comune
Sâncraiu de Mureș, Sântana de Mureș, Corunca sunt comune care au intrat în
proiectul pilot la prima ediție și vrem să ne extindem în mai multe comune.
Sperăm să ajungem în tot județul Mureș."
De asemenea,
proiectul își propune să promoveze tinerii și programele destinate acestei
categorii, iar în atingerea obiectivelor, pune accent pe extinderea tipurilor
de activități în care tinerii se pot implica și care le permit dezvoltarea unor
competențe specifice.
Sub sloganul
proiectului „Sâncraiu de Mureș, azi și în viitor!!!", atelierul de gătit,
denumit generic „Gastronomie Locală - Tradiții Culinare/Rețete de familie -
rețetele bunicii", a deschis sâmbătă, 4 noiembrie a.c., seria
activităților care se vor derula în comuna Sâncraiu de Mureș. Astfel, Bucătăria
Loredanei și-a propus să dezvolte într-un mod jucăuș, atractiv și provocator,
abilitățile și sociabilitatea celor 20 de copii antrenați în arta gastronomiei.
Loredana Degan, din Nazna, o bucătăreasă pasionată de arta culinară, care
gătește cu drag pentru cine-i trece pragul - familie, prieteni, musafiri - tot
felul de preparate, mai mult sau mai puțin tradiționale, a captat atenția
copiilor, prezentând avantajele unei nutriții sănătoase, făcând distincția
între produsele de tip fast-food, proveniența și componența produselor
sănătoase pe care le asimilăm, felul corect de preparare și consumare. Pornind
de la povestea bunicii, accentuând ingredientul de bază - dragostea, pe care
bunica îl pune în prepararea clătitelor, a mămăligii, a papricașului de pui, de
altfel în prepararea oricărui fel de mâncare, ea a menționat că numai bucatele
gătite cu pasiune vor gâdila papilele degustătorilor.
„Pasiunea de
a găti trebuie, de asemenea, privită și ca o modalitate de apropiere dintre cel
mic și părinte, dar și ca o metodă benefică de a relaționa. În copilărie
descoperim gusturile și punem bazele alimentației de mai târziu. Părerea mea
este că trebuie să-i învățăm pe copii foarte devreme să facă alegeri sănătoase.
Este foarte important să stăm cu cei mici în bucătărie, să îi lăsăm să se bage
prin toate oalele, prin făină, să se murdărească. Este un timp special petrecut
de copil cu părinții și o modalitate excelentă de conectare. Nu în ultimul
rând, ar trebui să acordăm o importanță specială servirii mesei, într-un ambient
plăcut și liniștit, unde să participe toți membrii familiei, aceștia fiind
cadrul care ne oferă prilejul de a comunica", spune Loredana. Cei 20 de
bucătărași, echipați cu șorțuri, dotați cu ustensile de gătit care au devenit
niște baghete magice în preapararea bucatelor, îmbrăcați cu frumoase ii, care
aminteau de atmosfera tradițională de la țară, s-au întrecut pe ei înșiși,
încântați, cu zâmbetul pe buze, îmbinând utilul cu plăcutul. Acest mod creativ
prin care fiecare dintre ei a frământat aluatul, a spart un ou sau a măsurat
ingredientele pentru preparat, s-a dovedit a fi o lecție educativă în care au
îmbinat jocul cu gustul, culoarea cu savoarea, buna dispoziție cu cântecul.
Prăjitura cu mere și cea cu brânză de vaci, dar și tortul cu ciocolată, au fost
delicatesele cu care Loredana a reușit să-i răsfețe pe micii bucătari.
După cum
ne-a informat directorul Școlii Gimnaziale Sâncraiu de Mureș, prof. Alin Florin
Danciu, „Școala Gimnazială din Sâncraiu de Mureș este un partener al acestui
proiect, implicarea constă în punerea la dispoziție a specialiștilor pe
ateliere și a copiilor care participă efectiv la aceste ateliere, atât de la
școala din Nazna cât și de la Sâncrai, în mod egal (…) Manifestările nu se
opresc aici, urmează atelierul „Pictură pe sticlă", atelierul
„Eco-Meșteșug",
care cuprinde Ateliere de creație / tradiții meșteșugărești - din materiale
reciclate, Atelierul „Inovații-Album-Expoziții" - în spațiul virtual și
modele de interacțiune, Atelierul „Sâncraiu de Mureș străbun - Tradiție și Port"
și Atelierul „Prin Ludic - Educație Cultural-Comunitară".
Închiderea
festivă a manifestărilor din cadrul proiectului județean pentru tineret
Caravana Mureșeană Cult-(R)ural-2017, va avea loc duminică, 12 noiembrie 2017,
la Casa de Cultură din comuna Sâncraiu de Mureș, unde, începând cu ora 15,00,
vor evolua artiști și ansambluri de dansuri populare din comună, precum și
premierea și înmânarea diplomelor participanților comunității la acest proiect.
Autor: VIOLETA TEBAN Foto: IOSIF TRIF
Sursa :
Cuvântul Liber 07.11.2017
http://www.cuvantul-liber.ro/www.cuvantul-liber.ro/news/100230/61/PROIECT-JUDE-EAN-PENTRU-TINERET-CARAVANA-MURE-EANa-CULT-R-URAL-Prima-edi-ie-2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu